Electorale II: Just me

Nu am somn. De la ora 4 ma foiesc de pe o parte pe alta, dupa ce pana la ora 4 l-am pazit pe Pupicu sa nu se scarpine (prea tare) pe picioruse unde are un nou puseu de dermatita atopica...

Nu pot sa nu ma gandesc ca la viitoarele alegeri, peste 5 ani, copilul meu va fi deja in clasa I. Ca maine (azi, de fapt) alegem pentru urmatorii 5 ani din viata noastra. Si perspectivele sunt sumbre. Cum o dai cum o sucesti, tot rau este.

Am avut pana acum doua sanse sa plec din tara.

O data in 1990, cand insa nu am avut niciun cuvant de spus si oricum m-am opus din spirit de fronda si pentru a-l pedepsi probabil pe tatal meu in fata caruia mama intentase divort. Si montata bine de mama, nu voiam sa aud nici de el nici de ideile lui nici macar de eventualele scame care s-ar fi aflat pe vesmintele lui. Bietul de el, niciodata nu voi reusi sa ma rascumpar fata de el...

Si a doua oara zece ani mai tarziu, cand tot tata mi-a propus sa fac acelasi lucru si chiar am inaintat o cerere pentru "reintregirea familiei" pe care ulterior am retras-o.

In ciuda a tot ce s-a intamplat in tara mea pana acum ma felicit ca am facut asta. Fiindca daca ar fi fost sa am o sansa reala "afara", ar fi trebuit poate sa ajung acolo in 1990, cand inca eram copil, as fi facut scoala acolo, m-as fi format acolo... Asa, daca as fi plecat in 2000, ce-as fi facut? Eram in ultimul an la o facultate de rahat, care nu-mi oferea niciun viitor nici macar in tara (ma rog, asta aveam sa o aflu peste 6 luni cand dupa licenta m-am trezit in aer, fara nicio directie incotro sa o apuc). Daca as fi plecat nici naiba nu mi-ar fi recunoscut facultatea aceea (sau oricare alta, de altfel) Si ramane o mare necunoscuta daca m-as fi adaptat sau nu.

Sunt o persoana care tine foarte mult la siguranta zilei de maine. Fireste ca la urma urmei NIMENI nu-ti garanteaza nimic, tot ce ai azi se poate spulbera intr-o singura clipa, oriunde te-ai afla. Dar mie imi place in Romania. Imi iubesc tara din toti porii. Putini oameni exista pe lumea asta care sa ma intreaca in aceasta privinta. Doar din pricina asta am facut si amintita facultate de rahat - Istoria...

Cu cata speranta am votat in '96 Conventia Democrata... Eram in ultimul an de liceu, un viitor "luminos" mi se deschidea in fata, peste un an aveam sa fiu studenta, "E imposibil ca in 4 ani sa nu se schimbe ceva!" spuneam atunci si nu eram singura care gandeam asa. Cata speranta nu ne-am pus atunci in ei, in Constantinescu, pe care in inocenta cretina a mea si a altora il asemanam cu Cuza... si nu numai fizic. Imi vine sa vomit...

In anul I, impreuna cu iubitul meu de atunci si de acum, doi studenti cu vantul fluturandu-le prin buzunare, ne plimbam seara tarziu prin parcuri si pe faleza cantand Treceti batalioane romane Carpatii si Desteapta-te Romane si Sus, sus, sus la munte sus... na, ca am zis-o...

Dusul rece aveam sa il primesc in 1999 si de atunci m-am infipt bine cu picioarele in pamant. Si apoi nici nu am mai sperat ca ne va mai fi vreodata bine cu oamenii politici pe care ii avem. Si nationalismul meu s-a dus pe apa sambetei... M-am reprofilat profesional si am inceput sa lupt pentru supravietuire...

Cu toate acestea in 2000 am refuzat iar sa plec.

Si nici acum nu vreau sa plec de aici. Imi iubesc tara (pacat ca-i locuita, cum spunea o profesoara de-a mea din facultate). E tara mea si oriunde as fi pot merge cu capul sus. NIMENI nu imi va putea scoate din cap ideea ca afara, orice s-ar intampla, orice ai deveni, tot un venetic ramai. Intre unul "de-al lor" si un "venetic" treaba sta cam ca intre barbatii si femeile care muncesc pe functii de conducere identice in aceeasi institutie/firma sau in institutii/firme diferite. Tot va trebui sa muncesti de zece ori mai mult decat unul de-al "lor" ca sa dovedesti ca meriti sa te afli acolo. Tot va trebui sa te multumesti cu "putin mai putin" ca recunostinta ca ai fost acceptat. Si la o adica, tot tu vei fi cel care vei pleca primul in caz de nevoie, doar nu o sa renunte la unul de-al lor. Nimeni nu-mi va putea schimba parerea, am informatii "din interior". Dar chiar as fi curioasa sa aflu daca si altii mai gandesc ca mine.

Imi iubesc tara. Imi ador limba. Chiar daca stiu trei limbi straine, ador gerunziile limbii mele si frazele intortocheate pe care le pot construi cu ajutorul lor, folosindu-ma de inflorituri si metafore cu usurinta celui care a mancat biblioteci intregi pe paine. Fiind o fiinta cu sufletul in floricele si mintea creata, nu as fi niciodata in stare sa fac asa ceva in alta limba. As fi nevoita sa comunic doar si atat. Mi-ar lipsi modalitatea de a ma exprima asa cum simt. Ar trebui sa transmit numai ideile principale. Fiindca mi-e imposibil sa cred ca as putea ajunge la o virtuozitate de limbaj care sa ma satisfaca daca ar trebui sa vorbesc in permanenta in alta limba. Si nu, faptul ca as vorbi romaneste acasa nu m-ar satisface indeajuns.

Mi-ar lipsi prietenii. Cunostintele, amicii... stiu ca mi-as face si acolo prieteni, amici, cunostinte, dar va trebui sa ma multumesc cu cei care m-ar accepta. Si snoaba de mine nu ar suporta sa fie privita de sus de unii care mi-ar fi inferiori, dar au in schimb avantajul nasterii loco

Apoi, am ajuns la concluzia ca, din nou, snoaba de mine sufera de functie si de recunoastere. Aici mi-am facut un rost, un nume in cercurile in care ma invart, tot ceea ce am realizat pana acum am facut cu munca mea. Nu e mult din punct de vedere material, de aceea ma autoproclam snoaba, dar e mult in alte privinte (pentru mine, fireste, sunt convinsa ca fiecare are propriile unitati de masura). Si nu vreau sa renunt la asta. Nu pentru a ajunge afara sa ma multumesc cu cine stie ce slujba numai pentru a-mi permite sa nu trebuiasca sa-mi mai fac liste de care sa ma tin atunci cand ma duc in supermarket. (cum din pacate am atatea exemple printre apropiatii mei care au plecat afara) Sau cum vad din pacate atatia, sa o duc dincolo la fel de scartait ca aici dar sa vin in concediu pentru o luna in tara si sa imi cheltui cu larghete in stanga si in dreapta toate economiile trudite un an intreg pe cine stie ce post pentru ca lumea sa vada si sa spune "Uite, a venit cutarescu de afara, o duce foarte bine acolo judecand dupa cat a cheltuit".

Nici dincolo nu alearga cainii cu covrigi in coada. Asta e clar. Ba chiar sunt ferm convinsa ca daca ai bani, in Romania o poti duce mai bine decat oriunde altundeva.

Nu am curaj sa schimb ce am pentru ceva ce nu stiu cum va fi. Spunea cineva recent ca mai binele este dusmanul binelui, nu mai stiu in ce context (ha, ha, ha, mi-am adus aminte, tocmai Crin Antonescu, care dupa ce l-a balacarit pe Geoana in campanie spunea ca e dispus sa il sustina si pentru un al doilea mandat daca se dovedeste a fi un presedinte bun)

Asa si la mine. Da, sunt fricoasa si lasa, nu am curaj sa imi asum riscuri, nu de felul acesta. Si cu toate ca declarativ mi-am calcat nationalismul in picioare si l-am ars pe rug in piata publica, el inca traieste. De felul meu sunt o optimista incurabila. Ajung la capatul tunelului fara sa gasesc lumina si atunci ma apuc sa pipai peretele poate gasesc o caramida mai slabita ca sa incep sa il sparg.... Sau exact ca baietelul optimist din banc, daca sub pomul de Craciun gasesc o balega, ma apuc sa ma uit in jur sa vad unde e calul pe care l-am primit cadou.

Nu pot spune ca mai sper. Sunt primele alegeri din '96, de la "Cuza" incoace, in care ma implic. Dar ceva s-a schimbat. Pana acum am fost singura. Acum mai exista un suflet de care trebuie sa tin cont. Mai mult decat de viata mea.

Peste cateva ore mergem la vot. Doamne, Te rog arunca o privire si spre noi!

Zana Maseluta mai poate fi si discreta ;)

In seara aceasta, in timp ce il spalam pe dintisori, a inceput sa planga si banuind ca l-am lovit intr-un loc sensibil, l-am rugat sa deschida gura sa ma uit.

Nici macar nu speram ca o sa ma lase sa fac asta, dar cum sunt o optimista din fire, am incercat :) Spre marea mea surprindere a deschis docil gurita si a mai si stat cu ea deschisa pana am reusit eu sa ma edific: nici nu stiu cand i-a iesit si ultimul molar din stanga sus iar cel din dreapta sus nu mai are mult si va sparge si el. Cu siguranta il atinsesem din greseala cu periuta acolo.

Sunt foarte uimita cat de silentios i-a crescut molarul acesta, fara absolut nicio bataie de cap nici pentru el nici pentru noi. Si sunt la fel de uimita cat de repede i-au crescut toti dintii. La un an si 11 luni lui ii mai lipseste o singura maseluta din dentitia de lapte. Si ma gandesc daca o fi adevarat ce se spune ca dintii, cu cat apar mai repede, cu atat mai repede se strica... Nu ca as avea ceva de facut, daca o fi sa fie asa, doar nu eu i-am facut sa creasca, la fel la fel cum nici n-as fi putut sa-i incetinesc :)))

Ce ma bucur din tot sufletul e ca a inceput sa stea in sfarsit cuminte la spalatul pe dinti, ca era jaaaale!

Moş Nicolae

Mai departe ne-am luat cu bucuria si joaca si am uitat sa mai facem poze....

Electorale I

Am tot zis ca n-am sa scriu, dar... eu, hâc... cu cine votez????

M-am săturaaaaaat!!!!!

De ce NU Geoana:

- mi-a lasat o impresia foarte proasta cand la primul tur, dupa anuntarea rezultatelor, a inceput sa citeasca de pe o foaie ca asa si pe dincolo, ce Dumnezeu, nici macar cu asa o ocazie nu a putut si el sa vorbeasca liber sa spuna cateva cuvinte intr-adevar din suflet. recunosc ca sunt subiectiva in privinta asta, dar pur si simplu nu am mare ingaduinta pentru cei mai putin sprintari la minte...
- Aveam o parere buna despre el inainte ca fost ambasador in SUA eram ferm convinsa ca trebuie sa aiba o inteligenta superioara si o prezenta de spirit de invidiat... din pacate treaba sta cu totul invers.
- la "marea dezbatere" mi-a lasat din nou un gust amar din pricina aceleiasi intarzieri de reactie, asta ca sa nu fiu mai dura. Ii lipseste zvacul acela absolut indispensabil unui adevarat om politic, de a se plia situatiei si de a-si replia fortele atunci cand o ia in barba.
- apoi treaba cu vizita la Vantu in noaptea dinaintea dezbaterii... Doamne, cat de prost trebuie sa fie cineva ca sa ofere apa la moara adversarului care tocmai pe asta isi bazeaza discursul electoral, pe lupta impotriva "mogulilor"? Si pe deasupra, pus in fata faptului implinit, sa nu fii in stare sa gasesti si tu o portita de scapare... nu-mi pot explica in niciun fel cum s-a descurcat omul asta in diplomatie...

De ce NU Basescu:
- Mi-e sila de specimen in primul rand ca om. Mi-e sila de populismul lui, atat de laudat de unii, care insa din punctul meu de vedere nu-si are locul la un om de stat (oi fi eu mai demodata, cine stie, dar sunt ferm convinsa de asta) NU e posibil ca un presedinte sa se poarte si sa vorbeasca asa ca el
- cand il auzeam spunand ca odata ales va face si va drege, ca aia ca ailalta, nu puteam si nu pot nici acum sa nu ma gandesc de ce nu a facut toate astea in cei 5 ani care s-au scurs si in care a fost in pozitia de a actiona ca atare. "Nu a fost lasat" mi-au replicat simpatizanti de-ai lui cu care am dat in vorba. Pai daca s-a certat cu toti, normal, nimeni n-a fost indeajuns de bun pentru a intelege maretele idealuri ale lui Base.
- EBA. Numai cand rostesc asta si ma umplu de nervi. Cum sa respect un om care promoveaza o cretinoida de teapa ei, pe banii nostri. Bani care acum trebuie recuperati cu japca din concedii fara plata, taierea stimulentelor, etc etc, doar n-o sa ia din spaga lor. Continui pe aceeasi linie - Udrea, Ritzi... scandaluri, certuri, absolut nimic concret, decat din rau in mai rau
- scarboseniile lui de libaj, arhisuficienta, furturile atat de bine mascate incat isi permite acum sa se ia de "moguli". Nu pot sa nu admir, insa, cameleonismul lui, felul in care manevreaza limbajul discursului politic pt a intoarce mereu situatia in avantajul lui, inteligenta superioara pe care nu i le poate nega nimeni.

As mai avea multe de spus, dar am consumat deja mult prea mult din timpul meu liber atat de pretios pentru a ma ocupa de ei.



Asadar, eu cu cine votez?

TITI

De vreo luna avem o noua pasiune si anume TITI.

Cum, nu stiti ce inseamna TITI? Înseamnă că degeaba ati trecut prin viaţă, dacă nu ştiţi să apreciaţi frumuseţile ei! :)

TITI sunt mingiuţele acelea păcătoase din cauciuc care se găsesc la intrarea tuturor supermarket-urilor în boluri din sticlă de unde se pot scoate în schimbul a două monezi de 50 de bani.

Pupicu a descoperit existenţa lor. Şi este absolut înnebunit după ele. Şi asta-i puţin spus. Şi cum noi nu mai putem de drag atunci când îi vedem fătsuca extaziată pe care o face când ţine un TITI în mânuţă, de fiecare dată când trecem pe lângă aşa ceva îi mai luăm un TITI.

Este un adevărat ritual: introducem o monedă, răsucim mânerul, o introducem şi pe a doua, sub privirile de vultur ale copilului, după care: ta-taaam! apare TITI. Şi în secunda aceea copilul, cu ochii strălucitori, scoate un chiot: TITIIIIII!

Numai de dragul acestei clipe şi îl binecuvântez pe cel care a inventat blestemăţiile acestea.

Ne-a luat o zi întreagă să ne dăm seama că TITI înseamnă mingiuca respectivă, fiindcă nu prea seamănă cu denumirea oficială. Până la urmă, copilul, probabil exasperat de obtuzitatea noastră, ne-a luat de mână şi ne-a dus în locul cu pricina, arătându-ne clar ce vrea.

În toată casa cred că îşi duc existenţa pe puţin vreo 50 de TITI, pe sub toate mobilele şi prin toate cotloanele. Şi cel puţin de 3 ori pe zi pornim o adevărată vânătoare de TITI pe care le punem într-o cutie. Pupicu strânge întâi cutia la piept, se bucură la vederea atâtor TITI adunate la un loc după care face un vânt cutiei şi toate TITI zboară prin casă împrăştiindu-se înapoi prin cotloanele de unde le-am cules.

Cele rămase la vedere sunt apoi recuperate şi puse în cărucior, fiind plimbate prin toată casa. Şi de la capăt.

Pe strada vecină avem un magazin de cartier în faţa căruia este un astfel de automat de TITI. Vânzătoarea ne cunoaşte, fireşte, şi e nespus de amuzată când ne vede venind să ne completăm colecţia de TITI. În plus, de fiecare dată când trecem pe acolo cu maşina, nu uită niciodată să mă facp atentă că trecem pe lângă locul unde se găseşte TITI....

Astăzi a şi adormit cu două TITI în mânute. Voiam să pun şi poze, dar am rătăcit cardul. Când se trezeşte aprind lumina să îl caut. Cu siguranţă cardul meu joacă barbut pe sub pat împreună cu câteva TITI...

Cât de puţin îi trebuie unui copil să fie fericit...

Una, alta: despre vorbit şi citit

Baiatul meu continuă sa ma surprinda.

A inceput sa vorbeasca. Da, stiu, acum veti spune, pe buna dreptate, "Ţi-am spus eu!". Bine, el vorbea si inainte pe limba lui, dar eu voiam sa vorbeasca normal, inteligibil, asa cum auzeam vorbind alti copii mult mai mici decat el. Cam multe, nu?

Ei bine, revenind la ceea ce ma suprinde, a inceput sa spuna cuvinte. Insa nu cuvinte pe care i le-am tot repetat eu incercand sa il fac sa le repete dupa mine. Nuu, nicidecum. El spune cuvinte pe care le-a retinut din context, cine stie cand si acum incepe sa le redea. Astfel, ieri ne-a luat prin surprindere ducand manuta la cap si spunand: Capuuuu'! Am sa fac si o lista cu ce mai spune ca nu cumva sa le uit.

Banuiesc ca nu mai e nevoie sa va spun ca am fost de-a dreptul lesinata de mandrie, eu si toata familia, de parca si-ar fi luat cel putin diploma la Sorbonna.

Apoi a inceput si el in sfarsit sa foloseasca pt animite lucruri cuvinte bine determinate; poate facea si inainte asta si nu reuseam eu sa imi dau seama in macaneala lui necontenita? Nu stiu. Cert este ca acum imi dau seama. Si nu mai pot de drag. Dar in loc sa il corectam, am inceput si noi sa vorbim la fel ca el, stiu ca nu e corect dar ne e asa drag sa il auzim de nu mai putem.

Spre incantarea mea, ii plac cartile. De jucarii se plictiseste extraordinar de repede, insa cu o carte petrece o gramada de timp. Activitatea lui preferata este sa stea alaturi de tine cu o carte, el sa iti arate imaginile si tu sa ii explici despre ce este vorba. Si sa ii citesti, fireste. Sau sa il pui sa arate diferite lucruri din cartile cu pricina. Sper ca aceasta preferinta sa il caracterizeze toata viata, nimic nu se compara cu o carte buna.

Cat am apucat sa il surprind:

De cand era puiul bolnav

Buuuum

Mi s-a stricat cuptorul cu microunde.

Azi a facut un buuuum mare si dus a fost. Acum daca ii dai drumul scoate un huruit ingrozitor, se invarte chestia aia dar nu am avut tupeul sa il las sa mearga mai mult de o secunda in felul acesta ca sa vad daca incalzeste ca sa nu faca si casa bum.

Mai auzisem eu povesti de genul ca in clipita in care cuptorul a facut doi ani si a iesit din garantie a scos vestitul buum si dus a fost. Al meu doar ce împlinise doi ani si trei luni, a fost rezistent :) De reparat nu am auzit vreodata sa fi reuşit repararea unui cuptor care a apucat sa faca bum. Asa incat singura solutie va fi achizitionarea unuia nou.

De data aceasta imi voi lua cel mai ieftin cuptor pe care il voi gasi, singura conditie va fi sa aiba si functie de dezgheţare. Pentru ca cel care doar ce s-a stricat a fost un whirpool care a costat o căruţă de bani şi avea atatea butoane si atatea functii incat nici chiar acum cand si-a dat obştescul sfârşit nu am ajuns să le ştiu pe toate. Cred că ştergea şi pe jos şi eu încă nu am aflat. Însă eu de folosit nu am avut nevoie să îl folosesc pt altceva decât pt încălzit şi dezgheţat.

Aşa încât de data aceasta am sa fiu mai pragmatica si mai econoamă decat data trecută...

Prima iubire

Discutand cu prietenele mele cu copilasi mai mari despre traznaile si indragostelile acestora, mi-am adus aminte de propria mea poveste de dragoste de la gradinita :)))

Ma suprinde faptul ca amintirile in legatura cu acest lucru mi-au ramas surprinzator de vii in memorie.

Cea mai mare iubire a mea (sic!)a fost Bogdan Sarbu si era frumooooooos.... El era putin mai mare decat mine si a inceput scoala inaintea mea, probabil la 6 ani si ceva, in vreme ce eu am inceput-o anul urmator la 7 ani si trei luni. Cat am mai suferit dupa el in anul acela cand am ramas singura :)))

Imi aduc aminte exact ce simteam atunci, eram lesinata dupa el si sentimentul era reciproc, era iubire impartasita :) Dar iubire mare din aia cu fiori din crestet pana in talpi, cu pupat poza, tinut de manuta, cu facut in asa fel incat sa ajungem unul langa celalalt, sfori trase pentru a dansa pereche la serbari, jucat impreuna, stiti voi, chestii importante de felul acesta. Cred ca educatoarele erau lesinate de ras la cat de scumpi eram, probabil.

Imi aduc aminte ca aveam o poza de grup de la carnaval, el era costumat in medic si am decupat imaginea lui din poza (nu mai tin insa minte ce voiam sa fac cu bucatica aceea de poza :)) ) Si ca sa nu se prinda mama de ce l-am decupat pe el, am mai decupat vreo trei patru copii, oricum bataia tot mi-am luat-o ca am stricat poza...

In iubirea mea aveam si o rivala, Iulia, care si ea era "indragostita" de Bogdan, insa nu avea nicio sansa fiindca "era urata si cu parul scurt", tin minte exact cum gandeam atunci. Eram ferm convinsa ca nu nu puteam avea concurenta fiindca eu eram "frumoasa" si aveam parul lung pana la mijloc, singura din gradinita care nu eram tunsa scurt si eram imbatabila (ziceam eu) iar la o cearta, odata, cand i-am aruncat "argumentele" acestea, Iulia mi-a prezis ca ea are acum parul scurt ca sa il aiba puternic si rezistent la 30 de ani in vreme ce mie sigur o sa imi cada parul si la 30 de ani nu o sa mai am deloc, ca asa i-a spus ei mama ei.

In anul in care Bogdan a plecat la scoala si eu am ramas in continuare la gradinita m-am consolat cu Laurentiu, doar nu era sa raman singura :))) (ce gandire pragmatica aveam!) Insa acesta nu s-a comparat nicio clipa cu Bogdan dupa care suspinam mai departe in adancul inimii.

Nu-mi vine sa cred ce putea sa ne duca mintea la 5 ani!

Ho, ho, ho!

Spiriduşul Moşului a pornit la drum în dimineaţa asta cu un cadou in tolbă.

Oare la cine va ajunge??

Una şi gata

Va multumesc pt gandurile frumoase, suntem bine dar nu ma mai laud prea tare sa nu mai păţim ca data trecuta :)

Maine avem ultima injectie de facut, Doamne saracutul de el, cu injectiile astea... le facem intramuscular si mi se rupe sufletul de mila lui, mooor de fiecare data cand il înteapa si pe urma se ţine de funduleţ si spune plangand, cu lacrimile şiroind în bărbiţă "Buuuuuu, buuuuuuuu!!" (asa spune el la buba). Asta in condiţiile în cale i le-au făcut cu milă şi cu grijă, nu i-a rămas niciun semn.

Nu va mai spun cum face cand ne apropiem de spital... coşmar, noroc ca sunt vopsita, altfel albeam....

Mai avem una si gata.

Numai puiul sa nu-l ai bolnav ca e tare greu sa il vezi cum sufera si sa nu il poti ajuta...

"Distracţia" continuă

În noaptea asta am fost iar la urgente, a facut iar febra, ieri nu a mancat nimic, numai o felie de paine cu unt si seara iar a facut temperatura, nu am mai asteptat pana dimineata si ne-am dus la urgenta, cica la plamani e ok dar are infectie foarte mare in gat.

De unde naiba s-o fi ales si cu asta nu mai pot sa inteleg, luni nu avea nimic in gat, tot de atunci nu am scos nasul afara din casa, dar sunt convinsa ca e corect dignosticul pt ca explica si febra si faptul ca nu a mancat nimic nimic nici macar ce-i place lui.

Ne-a dat tratament injectabil, gentamicina cu amoxicilina, daca stiam asa acceptam sa ne dea din prima injectii ca tot acolo am ajuns. Ni le face la spital, 3 zile din 12 in 12 ore. Sunt bucuroasa ca nu ne-a internat.

Acum s-a linistit si doarme bine, insa nu mai pot eu dormi. Inainte sa plecam la urgenta era ingrozitor de agitat, respira greu si sacadat, nu isi gasea locul. Acum vad ca e bine, nici febra nu mai are. Vai de funduletul lui :(

Iar febra

Cred ca m-am laudat prea devreme aseara.

Azi noapte la 1 iar mi-a facut febra mare, insa a scazut in jumatate de ora dupa supozitor, a transpirat rau, l-am schimbat, slava Domnului ca bea si acum ca intotdeauna foarte multa apa sa nu se deshidrateze. In rest e vioi, se joaca, rade, alearga, mananca, ce Dumnezeu o fi cu febra asta care tot apare, nu stiu.

Cu forţe proaspete :)

Prima seara de luni incoace cand a adormit respirand bine si fara sa mai tuseasca.

Zilele acestea nu au fost deloc usoare, a facut temperatura noaptea, abia de ieri s-a oprit. Ziua era ok, tusea, nu facea febra, alerga, se juca, insa seara incepeau problemele. In clipa in care se intindea in pat, incepea sa tuseasca violent, trebuia tinut la verticala. Am stat numai in fund, cu el dormind pe umarul meu. De ieri a inceput sa manance normal, pana ieri nu voia nici sa vada mancarea, doar biscuiti, crochete si paine goala. Apoi era disperat sa iasa afara, am innebunit in casa amandoi, obisnuiti fiind sa ne plimbam mult, ne-am trezit inchisi in casa ca in cusca.

In schimb am citit foarte multe carticele, ne-am uitat la filmulete impreuna si spre surprinderea mea si-a dat f mult drumul la vorba. In sensul ca vorbeste intr-una, in cuvinte si propozitii clare, doar ca inca nu am reusit sa imi dau seama ce vrea sa spuna :)))) In sfarsit foloseste cuvintele apă si baie, pe care le stie de mult dar refuza sa le rosteasca.

Vesti bune asadar in ce ne priveste. Insa, din pacate, in perioada aceasta sunt ravasita de aflarea unor vesti extrem de proaste din alta parte. Sa ne tina Dumnezeu sanatosi ca NIMIC nu este mai important pe lumea asta...

Aventuri de noapte

Acum jumatate de ora m-am intors cu copilul de la urgenta.

Alaltaieri a facut prima data temperatura, tusea rar, productiv si ii curgea nasul. Ieri peste zi a fost bine, s-a jucat a mancat, nasul n-a mai curs, seara mi-a facut iar febra mare, la 8 i-am dat nurofen a scazut, la 12 a urcat brusc, i-am pus supozitor cu novolcalmin dar nu a mai scazut nici cu un grad de la 40,1 am stat cu comprese, cu sosete ude, tot tacamul - Bineinteles ca pb asta a cazut pe tura de munca a lui Cristi, asadar singura acasa, asa cum se intampla toate problemele mele de sanatate si ale copilului, cred ca e o lege a lui Murphy.

La 2 deja nu mai stiam ce sa ii fac si tot nu scadea, statea catarat pe mine ca o maimutica si frigea tot, respira greu, mi-era teama sa nu ajungem la convulsii, ma gandeam sa nu fi facut ceva la plamani, ceva in gat, gripa, toate scenariile posibile, l-am luat, l-am impachetat, l-am bagat in masina si m-am dus la spital. Initial voisem sa ajung la farmacie poate imi dadea altceva pt febra dar vorbind cu Cristi la tel am zis mai bine sa mergem la urgenta sa il consulte.

Acolo era tot dr Fasie, bineinteles, de 3 ori am ajuns cu el la urgenta si de fiecare data era el, deja eram sigura ca o sa ne ia la rost si o sa ne interneze si ma pregateam sufleteste sa ma impotrivesc si sa ma cert cu el; l-a ascultat la plamani, s-a uitat in gat, nimic nici colo nici colo, o simpla viroza, slava Domnului, ne-a facut acolo tratament injectabil de scadere a febrei si ne-a dat drumul acasa, nici nu s-a pus pb internarii.

Ma bucur ca m-am dus la urgenta ca asa sunt convinsa ca nu are nimic grav, am incredere in diagnosticele lui si sunt convinsa ca nu ar fi pregetat sa imi spuna si sa ne interneze dc ar fi fost ceva grav. Acum doarme, slava Domnului ca a scazut si febra.

P.S. A fost atat de dulce azi la un moment dat, incercam sa il conving sa ia siropul si el nu si nu. I-am explicat ca are temperatura, i-am pus manuta pe fruntea mea si i-am spus: Uite, mami e rece! Pe urma i-am pus manuta pe fruntea lui: Si tu esti fierbinte!

Si il vad ca duce manuta la fruntea lui si spune: Uf, uf!

Cucui

Cand l-am luat azi de la cresa, doamna care era de dupa-amiaza si mi l-a dat in primire mi-a spus ca are un cucui. Era destul de stresata, probabil nu stia cum am sa reactionez, am observat ca sunt foarte stresate cand trebuie sa le spuna parintilor ca odraslele lor au patit ceva, pe drept cuvant de altfel. Oricum au fost vreo 3 astfel de cazuri la grupa noastra pana acum si niciodata nu a fost ceva serios.

I-am spus ca ma astept la orice din partea lui si un cucui nu e nimic grav pe langa alte semne de buna purtare pe care le-a avut el. Mi-a spus ca s-a lasat pe spate in scaunel si a venit cu roatele in sus (fireste, asta e formularea mea :) )

Ea, evident usurata de calmul meu, imi spune atunci: "Doamna, nu am mai vazut asa copil energic, numai cand doarme sta locului. In rest nu sta o clipita, acum e aici, acum e dincolo, fuge mancand pamantul, in permanenta una dintre noi este cu ochii pe el sa nu cada, sa nu se loveasca. E argint viu."

Nimic nou pt mine :) Doar ca eu intre timp m-am obisnuit. Si am o rezistenta fizica de invidiat :)))

Cucuiul e o nimica toata, in spate, sub par, cred sincer ca nici nu l-as fi observat, nici umflat nu mai era.

Pana acum cel mai impresionant semn de buna purtare a fost acesta:

Capul răutăţilor

Eu imi fac probleme pentru ca am vorbit azi la cresa cu una dintre doamne, i-am povestit ce mi-a spus cealalta mamica si mi-a confirmat ca intr-adevar au grija sa nu ii lase unul in compania celuilalt dar ca totodata cel care incita la prostii e al meu. Ca a pus monopol pe tobogan si nu mai lasa niciun alt copil sa se dea pe el, ca daca vrea o jucarie se duce si o ia, indiferent daca alt copil se joaca in clipa aceea cu ea si daca celalalt copil, logic, nu vrea sa i-o dea, il imbranceste si tot si-o ia ba chiar uneori ca sa fie mai convingator musca.

M-am intors ametita de la cresa, nu stiu cum sa gestionez situatia de la distanta. Si cand e cu mine are tendinte de felul acesta dar reusesc foarte repede sa il fac sa se potoleasca vorbind ferm cu el si atragandu-i atentia. Dar cand e acolo ce fac? Si mai ales sunt uimita cum de nu mi-au spus pana acum, a trebuit sa aflu indirect. Explicatia lor a fost ca nu e nimic grav si nici iesit din comun si ca il admonesteaza verbal pt a-l face sa se opreasca.

Ma simt depasita si nu imi convine sentimentul, nu suport ideea ca exista ceva asupra caruia nu pot avea control. Am fost luată şi cam ca din oala pt ca mi se pare mult prea devreme sa incepem cu pb de felul acesta. La scoala ce o sa mai faca??

Sincer nu ma asteptam sa ma confrunt cu probleme de felul acesta atat de devreme, sunt uimita ce personalitate puternica are si cat de incapatanat poate fi. O sa ajung probabil sa se uite parintii urat la mine si sa curga reclamatiile garla :)))), fi-miu sperietoarea cresei.

Si nu vreau sa stau cu mainile in san, dc as sta fara sa fac nimic m-as simti ca proastele alea cu care m-am certat in parc asta primavara care se uitau cum copiii lor ciomageau in stanga si in dreapta fara macar sa incerce sa intervina. Or pe mine tocmai asta m-a deranjat si infuriat atunci, nu ca respectivul copil lovea, ci ca adultul impreuna cu care era lua treaba asta ca pe ceva normal fara sa incerce macar sa ia masuri.

Se spune copiii mici probleme mici, copii mari probleme mari. Pai cand o fi mai mare ce o sa mai vina daca am inceput de pe acum?

Recunoaşteţi cine-i Moşhu'?

Iată cadoul, sa vedem cine recunoaste Moshu'!

Yupiiiiiii, a venit Moşu'!!!!

Am avut parte adineaori de o surpriza absolut grozava! Doamne, nu imi vine sa cred ce bucuroasa sunt! Doar ce-a ajuns la mine Moşu' din blogosferă! Harnic şi destoinic Moş!

Până acum m-am jucat eu cu cadoul şi l-am admirat, e aşa frumooooooos! Abia aştept sa imi iau băiatul de la creşă să i-l dau să ne distrăm împreună. Şi bineînţeles să facem poze!

Acum am o nelămurire: odată primit cadoul avem voie să divulgăm numele Moşului? Ce spune regulamentul în privinţa asta? :))

Moşule, dragule, ştii tu cine eşti, până aflu dacă am voie să îţi divulg numele, îţi trimit mii de pupici dulci dulci dulci!

Abramburika, încă o dată mulţumim din suflet pt idee şi iniţiativă!

Frustrări

Cand o fi sa inceapa fi-miu sa vorbeasca (sper) si daca ma veti auzi vreodata plangandu-ma, sa veniti toate si sa imi dati in cap, na, na, jap, jap, ce-ai vrut aia ai capatat.

Dar sunt frustrata rauuuu, rauuu, cateodata imi vine sa plang de frustrare.

Citeam azi doua postari, una despre Matei si cealalta despre Eva In amandoua este vorba despre acelasi lucru, doar ca in termeni destul de diferiti. In sesul ca Matei este ca Pupicu in vreme ce Eva mica si scumpa la ani lumina diferenta, vorbeste in propozitii, smechereste, scoate perle si mor dupa ea.

Vine lumea si imi spune, e baiat, vorbeste mai greu, mai tarziu, sunt mai puturosi. dar aici intervine Benji care, evident, e baiat dar vorbeste de rupe. Si asta demuuuuult, de mititel tare. Si mai vine si nepotelul meu, cu 2 luni mai mic decat Pupicu, care repeta dupa tine ca papagalul TOT. Doamne, mor de frustrare. Nu din pricina concurentei, Doamne fereste, fiindca al meu e extraordinar de avansat din punct de vedere motric fata de el. Da totusi, cunosc copii avansati motric care si vorbesc de rup. Vezi Anna. Sau aceeasi Eva. Dar Anna e fetita. Si Eva la fel. Sa ma consolez cu asta?

Problema e ca eu fac marea greseala de a avea impresia ca daca nu vorbeste inteligibil nici nu.... offf, nu stiu cum sa ma exprim ca sa nu par complet deplasata... nu ca nu gândeste, ca evidenta este mai mult decat evidenta (sic!) dar am impresia ca el nici in sinea lui nu vorbeste. Sau ca nu intelege cu toate ca intelege tot, ce nici cu mintea nu gandesti. Or a-ţi imagina ca nu gandeste sau nu intelege e o treaba complet falsa, din nou evident, dar de cate ori aud/citesc ce spun alti copii la varsta lui sau chiar mult mai mici, realizez pt a nu stiu cata oara ca si al meu face la fel in minţisoara lui. Doar ca nu tare.

Nu e cazul sa merg cu el la dr. Privind cat se poate de obiectiv, chiar nu e cazul. Cine ma ştie ma cunoaste. Nu sunt genul care sa ma culc pe-o ureche sau sa ma imbat cu apa rece, sa inchid ochii prefacandu-ma ca daca nu vad, nu exista.

E doar putoare, ca sa citez pe cineva drag. Puturoşel, hai, sa mai îndulcesc cuvantul, cu toate că putoare e mult mai potrivit pt el la cate stie si face. (Sa nu va şocheze cuvantul putoare, arata mult mai urat decat suna atunci cand e rostit cu afectiune :) )

Intelege absolut tot. Fara exceptie. Ma rog, daca m-as apuca sa-i explic teoria relativitatii, probabil n-ar intelege. Dar intelege. Măcăne într-una. Arată toate părţile corpului, TOATE. Arata dupa nume toti membri familiei largite :)

Avem milioane de tone de carti cu poze si arata pe carte tot ce-i spun eu. Ma pune sa ii repet de catralioane de ori cate un lucru pe care mi-l arata.

Recunoaste animalele si face ca ele. Ce ma surprinde e ca le recunoaste oricat de schematic sau stilizat ar fi redate.

Ce repeta dupa mine fara ezitare sunt interjecţiile: azi doar ce a învăţat de la mine un "Îu" specific ardelencei din mine pe care abia acum am realizat cât de mult îl folosesc, probabil, de l-a învăţat şi copilul. Şi ce m-a dat pe spate e că îl fooseşte perfect în context.

Daca il iau sa stam de vorba si ma apuc sa-i spun cuvinte, se uita la mine cu maxima atenţie şi îmi răspunde cu DA, in loc să le repete. Frustrare maximăăăăăă. De ce nu repetă? De ce îmi răspunde da?

pui = pui

miau = pisică

bu = buba

aaa = apă (imaginaţi-vă, atâta e de putoare că până şi la apă, cuvânt din 3 litere, îi spune a)

papa = mâncare

pa-pa = la revedere

mna = luna

miamiam = cand ii place ceva de mancare si mai vrea

ute = uite

bavo = bravo insotit invariabil de aplaudat, în context, fireşte

păi = preluat fireşte, de la mine, din categoria interjecţiilor despre care vorbeam

puuuuuu = bunicul

neee = nu (mai arată şi cotul când spune neee, ca să excludă probabil orice îndoială)

mama, mami, tata, tati, dă, da, ţiţi, pipi, caca nu mai au nevoie de explicaţie

Bonus: face ca puiul, pisica, oaia, câinele, vaca, magarul, calul, lupul, tigrul, elefantul si maimuţa (nu întrebaţi de ce avem preferinţă pt animalele sălbatice, cele din junglă, mai ales)

Mai face şi ca maşina şi încă bine de tot, fără să-l fi învăţat cineva expres.

Uitându-mă la lista pe care am scris-o nu mi se mai pare aşa puţin. Dar iar fac comparaţii cu Eva de exemplu, care face propoziţii - offf, ştiu că nu e corect dar nu mă pot abţine.

Cum să nu fiu frustrată când el a învăţat jocul cu "Vine caua pe perete şi te muşcă de..." ureche, mână, nas, etc si imi face lipa lipa cu degetelele lui micute şi pe urmă mă prinde cu ele niciodată nu ştiu de ce. Dar nu vorbeşte. Când deja avem complicităţi şi ne uităm unul la altul şi apoi ne aruncăm de exemplu asupra lui tati să îl "chinuim". Dar nu vorbeşte. Când repetă toate gesturile noastre instantaneu, fără greş. DAR NU VORBEŞTE!

Mă gândesc că poate nu mă ocup îndeajuns cu el. Dar nu ştiu ce ar trebui să fac mai mult. Vorbesc într-una cu el. Mă doare la propriu gura de cât vorbesc. Îi citesc. Îi recit poezii. Îi cânt până răguşesc. "Citim" împreună cărţi. Când suntem împreună facem în permanenţă ceva, are toată atenţia mea. Şi totuşi nu vorbeşte cât alţi copii mult mai puţin băgaţi în seamă.

Sunt nebună. Am nevoie de tratament.